Grigore a venit în România prin 2010 și s-a stabilit la Iași în plină pandemie, în 2020, când a deschis primul wine-bar din oraș. Acum mai e unul. Al lui e pe str. Arcu, cum cobori din centru, imediat ce treci de intersecția cu strada Gării, spre fosta Voința.
Am intrat în seara asta acolo mai mult de curiozitate, că nu-s mare băutor de vin și nici nu mă prea pricep și am găsit înăuntru câțiva pereți plini până în tavan de sticle de vin de toate soiurile.
Dar mândria locului sunt alea moldovenești, pe care Grigore le importă și despre care îți poate povesti cât vrei. Bine, nu e genul care să vorbească neîntrebat, să ți se bage în suflet, că poate te agață cu vreo comandă, ceea ce pentru mine e semn de om cu bun simț, dar dacă-l întrebi, afli o grămadă de lucruri.
Eu l-am întrebat și el mi-a mai spus că, printre altele, sunt vreo 90 de crame în Moldova, că numărul acestora a început să crească după 2006 când Putin a pus embargo pe importul de vinuri moldovenești în Rusia. Asta a dus la falimentul rapid al fabricilor de vinuri de stat, oricum controlate de ruși sau rusofili, și le-a permis moldovenilor să-și facă propriile vinuri.
Vinurile lor sunt recunoscute ca fiind foarte bune, întrebați orice oenolog român, dar ce am reținut în special la Grigore la HORA (așa- zice wine-bar-ului) sunt denumirile vinurilor.
Moldovenii au un umor extraordinar, și asta se știe, iar la naming și branding ne bat pe departe.
Așa că am făcut niște poze cu câteva dintre ele.
Eu am băut un pahar de Cabernet de la Chateau Vartely, după ce am refuzat un roșu sec de la DAC, o cramă din Soroca, despre care am aflat de la Grigore că-i aparține unui prieten de-ai lui Plahotniuc, mafiotul care a jefuit și ținut sub papuc țara o grămadă de ani.
Dar la HORA lui Grigore găsești atâtea feluri de vin, că dacă nu te pricepi, nici nu trebuie să mai bei, că amețești numai uitându-te la ele.
